Catrene

Drumul e lavă topită,
Stâncile sunt de cristal.
Iar, o privire pripită
Şi-n mângâiere metal.

Câte-un nour scâlceiat
Se oferă oglindă
Şi destinul ferecat
Vrea cu lacrimi să-l deschidă.

De dragul lui am inundat
Acest pământ cu flori şi soare,
Dar e primit ca un păcat
Şi se mai sparg la colţuri felinare...

Mai bine muritor de rând
Decât destin stingher:
Cu trupul pe pământ,
Cu sufletul la cer.

Clipele vor osteni
În uitarea ca de seu,
Prea târziu vei reveni
Cu surâs de zeu.

Pe colţul zilei de spoială
Se mai păstra cerneală
Şi nimeni nu voia să vadă
Cum moartea merge prin ogradă.

În suflet cu bunul crez
În cuvânt şi în faptă
Durerea diminuiezi
Şi aduni povaţă dreaptă.

Printre miere şi venin
Eu mă-nalţ semeţ, senin.
Am turnat pe rădăcini
Numai harul cel divin.

Două cercuri de lumină:
O domniţă, un crăişor.
Viaţa noastră e mai plină
Lângă fiică şi fecior.

Uitarea ta e efemeră -
Sunt solitară ca o dveră.
Plină de dor şi înţelepciune
Viaţa rămâne mereu o minune.

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Căutare